Atentatul din Sankt Petersburg, revendicat. Atacatorul a acționat la ordinele Al-Qaida

de Cuget Liber Joi, 27 Aprilie 2017 320
Un grup numit Batalionul Imam Shamil a revendicat atentatul de la metroul din Sankt Petersburg, din 3 aprilie, soldat cu 16 morți, anunță Agerpres. Potrivit acestuia, atacatorul a acționat la ordinele rețelei teroriste Al-Qaida, transmite Reuters, care citează grupul de monitorizare a entităților teroriste SITE. Într-un comunicat publicat inițial de o agenție de presă din Mauritania, grupul mai puțin cunoscut afirmă că atacatorul, Akbarjon Djalilov, a acționat la instrucțiunile liderului Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri.
O explozie a unei bombe artizanale s-a produs, la 3 aprilie, în stația de metrou Sennaia Ploșciad din Sankt-Petersburg. După deflagrație, o bombă nedetonată a fost găsită într-o altă stație de metrou, Ploșciad Vosstania. Djalilov, presupusul autor al atacului, un tânăr de 22 de ani originar din Kârgâzstan, a murit în atentat. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei