Au doborât stâlpii de electricitate de pe A2 ca să fure cablurile de susținere

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Septembrie 2011 966
Mai mulți stâlpi de înaltă tensiune, din apropierea Autostrăzii Soarelui, au fost doborâți la pământ de hoții care au furat cablurile de susținere.
Hoții au pus la pământ un stâlp și au dezechilibrat alți patru. Paguba fiind de 300.000 de euro pentru un câștig de 1.000 de lei.
"Am tras concluzia că s-au tăiat și tiranții de jos, care susțineau ancorele, iar de sus este mai greu să ne dăm seama dacă s-au urcat. Au mai fost cazuri de stâlpi căzuți prin sustragere de elemente ale sistemului de ancoraj", a spus Luigi Voicu, inginer Transelectrica, citat de Realitatea.net.
Muncitorii încearcă acum să repare ce au stricat hoții. Muncă destul de complicată, având în vedere că prin cablurile de înaltă tensiune trec 400.000 de volți.
"Un stâlp a căzut, cei patru au rămas în picioare. Sunt foarte afectați, înclinați, și am luat toate măsurile ca să facem să nu mai fie o pagubă atât de mare. Au furat niște tiranți, ancorele. Ce e mai grav e că ei s-au urcat până sus la conductoare", a explicat directorul firmei de reparații rețele electrice, Octavian Tudora.
De asemnea, acesta a ținut să sublinieze că nu este vorba despre un caz izolat, ci despre ceva ce tinde a deveni un fenomen. Hoților de fier vechi pare să nu le fie deloc teamă de pericolul electrocutării.
Stâlpii doborâți de hoți au o înălțime de 36 de metri și fiecare dintre ei valorează aproximativ 70.000 de euro.
Taguri

Comentează știrea

Vlad T.
4 septembrie 2011
Tara scapata de sub control!

Asa se intampla cand cei care trebuie sa-si faca datoria fata de tara (pentru ca-si iau salariile de la buget!!) sunt in cardasie cu hotii! Legile sunt de vina! Pentru asa ceva, infractorii sa fie incadrati la sabotaj si atentat la siguranta statului si trebuiesc si condamnati la ani grei de detentie si obligati sa plateasca daunele. Daca hotii sunt surprinsi in actiune si nu se supun somatiei, jandarmii trebuie sa le aplice 'tratamentul ideal - un glonte in scafarlie!'. Numai asa scapam de hoti!

Mine
4 septembrie 2011
Pgube de 300.000 euro ...

Articol incomplet . Avea sau nu avea linia tensiune ? Se vorbeste de 400 kV. Daca avea tensiune , pagubele sunt mult mai mari de 300.000 euro.Atentie Politia Romana ! Daca s-a ajuns aici , urmatorul pas va fi furtul scaunului de sub ..... dv.

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei