Câștigătorul Eurovision vrea ca Elveția să recunoască oficial, în documente, al treilea gen

de Madalina PETRESCU Duminică, 19 Mai 2024 361
Cu o melodie-simbol și un ritm de drum'n'bass, Nemo Mettler a câștigat Eurovision 2024 pentru Elveția, la sfârșitul săptămânii trecute, devenind prima persoană non-binară care a triumfat la concursul de cântece. Acum, el e decis să convingă autoritățile elvețiene să permită ca persoanele non-binare să fie astfel identificate în documentele oficiale.
„În Elveția nu există nicio mențiune pentru al treilea gen. Și cred că acest lucru este absolut inacceptabil”, a declarat reporterilor artistul, după ce a fost încoronat câștigător al celei de-a 68-a ediții a concursului Eurovision. „Trebuie să schimbăm acest lucru”, a mai spus el.

Întrebat pe cine va suna mai întâi după victorie, tânărul de 24 de ani a răspuns rapid și poate surprinzător: Beat Jans, ministrul Justiției din Elveția. Cântăreţul cunoscut sub numele Nemo şi-a justificat alegerea spunând că vrea să programeze o convorbire cu acesta pentru a discuta despre drepturile persoanelor care se caracterizează ca fiind non-binare, relatează The Guardian.

Miercuri, un purtător de cuvânt al lui Beat Jans a spus că ministrul a răspuns remarcilor într-un mesaj text adresat lui Nemo și că și-a exprimat disponibilitatea de a se întâlni.

„Duminică, Beat Jans a încercat să ia legătura cu Nemo prin telefon și, de asemenea, a trimis un mesaj text cântărețului pentru a-l felicita și a-i confirma intenția sa după o întâlnire. Ambele părți caută în prezent o dată potrivită”, a declarat purtătorul de cuvânt.

În urmă cu aproximativ 18 luni, guvernul elvețian a respins propunerile de introducere a unei a treia opțiuni de gen sau a opțiunii fără gen în registrele oficiale, argumentând că modelul binar de gen continuă să fie „puternic ancorat” în societatea elvețiană.

„Precondițiile sociale pentru introducerea unui al treilea gen sau pentru o renunțare generală la înscrierea sexului în registrul de stare civilă nu există în prezent”, au informat atunci oficialii elveţieni.

După Eurovision, dezbaterea a revenit pe prima pagină a ziarelor elvețiene săptămâna aceasta, mai ales după mesajul piesei „The Code” a lui Nemo, care sugerează călătoria personală a artistului de a sparge „codul” dintre sexe.

„O persoană non-binară, care oficial nu există în Elveția, a câștigat Eurovision 2024 pentru noi toți cu #BreakTheCode”, a scris pe rețelele de socializare un politician al Partidului Verzilor, Sibel Arslan, care în 2017 a propus să permită desemnările non-binare în Elveția.

Mesajul a fost reluat de aripa de tineret a Partidului Verde Liberal. „Este timpul ca Elveția să se rupă de desemnarea binară a genurilor”, au spus aceştia pe X.

Persoanele non-binare sunt recunoscute oficial în Germania şi Australia

Nemo a scos în evidență o altă problemă, după ce un reporter a declarat că mai multor fani le-au fost confiscate steagurile non-binare atunci când au încercat să le aducă în sala de spectacol din Suedia. El a descris acest lucru ca fiind un exemplu clar de „dublu standard”, adăugând: „Poate că și Eurovision are nevoie de un pic de reparații, din când în când”.

„Este incredibil”, a spus Nemo, care a fluturat pe scenă steagul elvețian și steagul non-binar în dungi. „A trebuit să-mi introduc steagul înăuntru pentru că Eurovision a spus nu. Am făcut-o oricum”.
Mai multe țări recunosc persoanele care se identifică ca fiind non-binare în documentele oficiale, inclusiv Germania, care în 2018 a început să permită persoanelor să se înregistreze ca „diverse”, și Australia, care permite persoanelor să aleagă între masculin, feminin și nedeterminat pe pașapoarte.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei