Avocații președintei sud-coreene cer Curții Constituționale să îi redea prerogativele

de Cuget Liber Vineri, 06 Ianuarie 2017 152
Avocații președintei Coreii de Sud au declarat, ieri, că nu există nicio dovadă tangibilă în sprijinul cererii de destituire care o vizează și au cerut Curții Constituționale să o repună pe Park Geun-Hye în drepturile ce îi revin funcției de șef al statului, transmite AFP.
Parlamentul de la Seul a votat, în data de 9 decembrie, moțiunea de destituire a președintei Park, bănuită că și-ar fi folosit influența pentru a-și ajuta o veche prietenă să primească fonduri de la cele mai importante companii din Coreea de Sud. Curții Constituționale îi revine misiunea de a aproba sau revoca decizia Legislativului. Până la decizia magistraților, prerogativele prezidențiale îi revin premierului.
Ieri, în fața instanței supreme, avocații lui Park Geun-Hye au atacat funda-mentarea legală a moțiunii și au spus că nu se bazează decât "în cel mai bun caz, pe probabilități" că Park ar fi vinovată de fapte de corupție. "Nu există dovezi tangibile în sprijinul deciziei de a o destitui", a spus avocatul Lee Jung-Hwan.
În replică, avo-catul care reprezintă Parlamentul le-a cerut magistraților Curții Constituționale să aprobe revocarea președintei "pentru a restaura ordinea constituțională". "Și-a neglijat îndato-ririle care îi reveneau în calitate de șef și administrator al statului și a comis o infracțiune gravă în fața legii și a Constituției", a spus avocatul Kwon Seong-Dong. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei