Bilanțul ninsorilor din SUA - 22 de morți

de Cuget Liber Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011 386
Ninsorile care au afectat Coasta de Est a Statelor Unite la sfârșitul săptămânii trecute, întrerupând alimentarea cu energie electrică a sute de mii de consumatori, au provocat moartea a cel puțin 22 de persoane.
În Massachusetts, cel puțin șase decese sunt legate de furtuna de zăpadă, iar un al șaptelea este în investigare, a declarat Peter William Judge, ofițer pentru informații publice la Agenția pentru Managementul Situațiilor de Urgență din Massachusetts, citat de CNN. Patru dintre aceste decese sunt legate de intoxicare cu monoxid de carbon, o persoană a fost electrocutată de un cablu electric dărâmat, iar altă persoană a murit într-un incendiu provocat de furtună, a precizat el.
În New Jersey au fost înregistrate opt decese legate de intemperii. Dintre acestea, trei persoane au murit în incendii izbucnite în locuințe, una a fost ucisă de o creangă și alta de un copac căzut. Alte trei persoane au murit în accidente rutiere, în timp ce un al nouălea deces este în investigare
În Connecticut au murit opt persoane, dintre care patru intoxicate cu monoxid de carbon, a declarat guvernatorul Dannel Malloy.
Președintele american, Barack Obama, a semnat proclamarea stării de urgență în Connecticut și New Hampshire, ordonând acordarea de ajutoare federale, pentru a suplimenta eforturile depuse de autoritățile locale și ale statelor.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei