Bolivia anunţă ruperea relaţiilor diplomatice cu Israelul

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 01 Noiembrie 2023 315
Bolivia a anunţat miercuri dimineaţă ruperea relaţiilor diplomatice cu statul Israel din cauza ofensivei militare agresive şi disproporţionate desfăşurate de acesta în Fâşia Gaza, transmite AFP.
„Guvernul a luat decizia de a rupe relaţiile diplomatice cu statul Israel, în semn de respingere şi condamnare a ofensivei militare israeliene agresive şi disproporţionate purtate în Fâşia Gaza”, a declarat ministrul adjunct de externe, Freddy Mamani, într-o conferinţă de presă.
Bolivia, condusă de preşedintele de stânga Luis Arce, devine prima ţară latino-americană care rupe relaţiile diplomatice cu Israelul.
„Trimitem această notificare oficială statului Israel, în care îi aducem la cunoştinţă decizia noastră”, a declarat secretarul general al preşedinţiei, Maria Nela Prada, în aceeaşi conferinţă de presă, în care a anunţat şi trimiterea de ajutoare umanitare destinate Gazei.
„Cerem încetarea atacurilor care au provocat până acum moartea a mii de civili şi deplasarea forţată a palestinienilor”, a adăugat ea.
Bolivia, care recunoaşte din anii 1980 un stat palestinian, rupsese anterior relaţiile diplomatice cu Israelul în 2009, sub fostul preşedinte de stânga Evo Morales, pentru a protesta împotriva atacurilor israeliene în Fâşia Gaza.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei