Boris Johnson afirmă că va refuza să achite "factura de divorț" de UE

de Cuget Liber Luni, 10 Iunie 2019 363
Fostul ministru de Externe britanic Boris Johnson, principalul candidat la succesiunea Theresei May în funcția de premier, a asigurat că va refuza să achite "factura de divorț" a Marii Britanii către Uniunea Europeană, în valoare de 39 de miliarde de lire sterline, dacă aceasta din urmă nu va accepta condiții mai bune privind retragerea britanică, relatează AFP. 

"Prietenii și partenerii noștri trebuie să înțeleagă că banii vor fi păstrați până când vom avea mai multă claritate cu privire la drumul pe care să mergem", a explicat Johnson, un înfocat adept al Brexitului, într-un interviu apărut în Sunday Times. 
"Într-un acord bun, banii sunt un solvent excelent și un foarte bun lubrifiant", a adăugat fostul șef al diplomației britanice. 
Theresa May a demisionat oficial, vineri, din funcția de lider al Partidului Conservator și, implicit, din cea de prim-ministru, ca urmare a eșecului ei de a convinge Camera Comunelor să accepte acordul privind Brexitul pe care l-a convenit cu Bruxelles-ul, ceea ce a condus la amânarea retragerii Regatului Unit din UE până pe 31 octombrie. Ea va rămâne în funcție până la alegerea succesorului său, așteptată în a doua parte a lunii iulie. 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei