Bulgaria amână planurile de adoptare a euro până la rezolvarea problemelor din regiune

de Cuget Liber Luni, 25 Iulie 2011 170
Bulgaria amână adoptarea euro până când uniunea monetară europeană va modifica reglementările astfel încât să fie prevenite alte crize, a declarat ministrul de Finanțe, Simeon Djankov, transmite Bloomberg."Așteptăm să vedem cum vor fi rezolvate problemele din zona euro. Vrem să vedem cum evoluează situația înainte de a decide când să intrăm. În prezent, problema (adoptării euro - n.r.) nu este un subiect de discuție", a spus Djankov într-un interviu la Londra.Bulgaria ar putea decide în acest an când să relanseze eforturile de adoptare a euro, inclusiv cele privind intrarea în mecanismul european al ratelor de schimb (ERM), după ce Parlamentul a aprobat un plan de includere în Constituție a unor limite privind cheltuielile și deficitul bugetar, a arătat ministrul.Randamentul obligațiunilor în dolari ale Bulgariei cu maturitate în 2015 a scăzut luni pentru a patra ședință consecutiv, cu 0,01 puncte procentuale, la 3,27%, cel mai redus nivel din 11 iulie.Randamentul obligațiunilor denominate în euro, cu maturitate în 2013, s-a menținut la 3,09%.Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, a redus cheltuielile și a îmbunătățit colectarea impozitelor pentru a reduce deficitul bugetar, pentru care are o țintă de 2,5% în acest an și de 0,5% în 2014.România are ca țintă pentru adoptarea euro anul 2015.Președintele Traian Băsescu a declarat însă în iunie, pentru Financial Times, că deși România poate îndeplini criteriile fiscale pentru intrarea în zona euro, va analiza cu atenție dacă este potrivit să facă acest lucru.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei