"Chiar dacă Trump devine președinte, nu suntem România"

de Cuget Liber Sâmbătă, 04 Iunie 2016 307
Senatorul republican John McCain a declarat, în dezbaterile electorale din SUA, că, indiferent dacă Donald Trump va deveni președinte, sistemul democratic de control instituțional funcționează în Statele Unite, spunând: "Nu suntem România".
Numeroși politicieni și analiști din Statele Unite, inclusiv din Partidul Republican, sunt preocupați de perspectiva unei victorii a controversatului magnat Donald Trump în scrutinul prezidențial.

În acest context, senatorul republicanul John McCain, devenit recent un susținător reticent al lui Donald Trump, a declarat că națiunea americană nu va fi în pericol în cazul în care controversatul politician devine președinte.
"Eu cred în continuare că avem instituții guvernamentale care vor ține sub control o persoană care ar încerca să își depășească atribuțiile constituționale", a declarat John McCain, citat de ziarul The New York Times.
"Avem Congresul. Avem Curtea Supremă de Justiție. Nu suntem România", a adăugat McCain.
"Instituțiile noastre, inclusiv presa, sunt încă suficient de puternice pentru evitarea actelor neconstituționale, a subliniat senatorul republican, scrie realitatea.net

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei