Clericul radical Abu Qatada, extrădat din Marea Britanie, a ajuns în Iordania

de Cuget Liber Sâmbătă, 06 Iulie 2013 59
 Avionul care îl transporta pe islamistul radical Abu Qatada, expulzat de Londra după mai mulți ani de proceduri, a aterizat duminică dimineață la Amman, a anunțat un oficial iordanian, citat de Mediafax.ro.
"Abu Qatada a ajuns pe aeroportul Marqa", la est de Amman, a declarat acest oficial sub acoperirea anonimatului.
"El era escortat de agenți britanici și iordanieni, care l-au predat anchetatorilor de la Curtea de Securitate a statului", a adăugat el.
Acest tribunal militar este situat în apropierea aeroportului. Tatăl lui Abu Qatada, frații săi și alți membri ai familiei se aflau în fața clădirii, unde urma să fie condus clericul radical, a constatat un fotoreporter al AFP.
Considerat o vreme "ambasadorul lui Ben Laden în Europa", Abu Qatada a fost expulzat în cursul nopții din Marea Britanie.
Condamnat în contumacie de Iordania în două cazuri de planificare a unor atentate, clericul, care a cerut azil în Marea Britanie în 1993, urmează să fie rejudecat.
După ce a rezistat în fața tribunalelor timp de mai mulți ani, Abu Qatada a acceptat în mai să se întoarcă în Iordania, după ratificarea unui tratat între cele două țări care garantează că dovezile obținute prin tortură nu vor putea fi folosite în cadrul noului său proces.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei