Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a cerut Azerbaidjanului să îşi respecte angajamentele de a proteja civilii din Nagorno-Karabah şi de a permite accesul ajutorului umanitar într-o discuţie telefonică cu preşedintele Ilham Aliyev, transmite agenţia AFP.
- Publicitate -
„Secretarul de stat a vorbit din nou cu preşedintele Aliyev şi a subliniat urgenţa de a pune capăt ostilităţilor, de a asigura protecţia necondiţionată şi libertatea de circulaţie a civililor şi de a asigura accesul nestingherit la acţiuni umanitare în Nagorno-Karabah”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
Mii de locuitori încearcă să părăsească Nagorno-Karabah pentru a ajunge în Armenia, la o săptămână după ofensiva Azerbaidjanului în această regiune secesionistă populată în principal de armeni.
Azerbaidjanul a deschis, duminică, singurul drum care duce din această regiune în Armenia, la patru zile după capitularea separatiştilor şi un acord de încetare a focului ce plasează Nagorno-Karabah sub controlul azer.