Emmanuel Macron, mesaj către francezi: Vreau să decretez stare de urgență economică și socială

de Cuget Liber Marţi, 11 Decembrie 2018 139
Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a adresat, luni seară, națiunii, spunând că vrea să decreteze stare de urgență economică și socială. El a cerut Guvernului și Parlamentului să ia măsuri concrete, spune că va iniția o dezbatere în toată țara, astfel că va avea o întâlnire cu primarii marilor orașe. Președintele francez a promis o serie de măsuri pentru diverse categorii sociale și le-a cerut angajatorilor să le dea prime salariaților la final de an.
Macron a spus că fiecare va fi plătit proporțional cu munca depusă și a cerut marilor companii să îi ajute pe cei nevoiași. Președintele a cerut Guvernului să ia măsuri pentru contracararea evaziunii fiscale.
Salariile la nivelul salariului minim interprofesional (SMIC) vor fi majorate cu 100 de euro, "fără ca acest lucru să-l afecteze pe angajator", iar pensiile mai mici de 2.000 de euro vor fi scutite de creșterea contribuției de asigurări sociale, a anunțat Emmanuel Macron într-un "discurs către națiune" susținut luni seară, relatează AFP.
În răspunsul său pentru "vestele galbene", șeful statului francez a mai spus că orele suplimentare vor fi plătite fără a fi impozitate din 2019. De asemenea, el le-a cerut companiilor "care pot" să le acorde salariaților o primă de sfârșit de an, care nu va fi impozitată și nu se vor plăti pentru ea contribuții sociale.
Emmanuel Macron a mai spus luni seară că furia "vestelor galbene" este "justificată din multe puncte de vedere" și a precizat că este conștient că "s-a întâmplat să-i rănesc pe unii dintre voi cu afirmațiile mele".
Macron a evocat "40 de ani de probleme care ies la suprafață" în cadrul alocuțiunii sale televizate.
El a precizat că deschide o dezbatere națională pe toate temele sensibile, inclusiv imigrația. "Suntem într-un moment istoric. Prin dialog și responsabilitate vom reuși", a spus în încheiere Macron.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei