Francois Hollande s-a căsătorit cu actriţa Julie Gayet

de Mircea GHIȚĂ Joi, 09 Iunie 2022 77
Fostul preşedinte francez Francois Hollande s-a căsătorit cu actriţa Julie Gayet, nunta având loc într-un cadru intim, cu puţini invitaţi, scrie cotidianul regional La Montagne, citat de agenţia EFE.
Este prima căsătorie a lui Francois Hollande, în vârstă de 67 de ani şi preşedinte socialist al Franţei între anii 2012 şi 2017. Cununia a fost oficiată de prietenul său Bernard Combes, primar al localităţii Tulle, situată în partea centrală a Franţei, scrie Agerpres.

Nunta a avut loc în intimitate, cu un număr mic de invitaţi, mai notează cotidianul citat, care publică şi câteva fotografii ale cuplului, ce şi-a cumpărat o locuinţă în acea zonă în 2018.

Julie Gayet a împlinit 50 de ani în ziua anterioară nunţii. Relaţia lor a fost dezvăluită de publicaţia Closer în ianuarie 2014, când Francois Hollande era preşedinte al Franţei şi partenera sa oficială era jurnalista Valerie Trierweiler.
Revista Closer a publicat atunci şi fotografii în care Francois Hollande era văzut cum venea discret pe scuter în vizite la Julie Gayet, care locuia într-un apartament din apropierea Palatului Elysee. La două săptămâni după aceste dezvăluiri, el a anunţat public despărţirea de Valerie Trierweiler.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei