Google a depășit 800 dolari pe acțiune pentru prima oară în istoria companiei

de Cuget Liber Marţi, 19 Februarie 2013 102
Google a crescut puternic astăzi și a depășit prețul de 800 de dolari pe acțiune pentru prima oară în istoria companiei, continuând tendința ascendentă din ultimele 12 luni.
De la începutul acestui an, titlurile GOOGLE s-au apreciat cu 13%, iar în ultimele 12 luni cu peste 30%, relatează MarketWatch.
Titlurile Google au urcat până la 803,91 dolari pe unitate, ulterior fiind tranzacționate în creștere cu 1%, la 801,05 dolari pe unitate. Capitalizarea de piață a companiei este de circa 263 de miliarde de dolari.
Pe de altă parte, Google este tot mai atent analizată de autoritățile de reglementare din Europa. Instituții de profil din Franța și alte țări ale Uniunii Europene analizează o "acțiune punitivă coordonată" împotriva gigantului de Internet, după ce Google nu a răspuns întrebărilor primite anul trecut referitoare la respectarea confidențialității datelor utilizatorilor, a relatat marți Wall Street Journal.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei