Investigație ONU. "S-au comis crime de război!"

de Cuget Liber Miercuri, 29 August 2018 220
O investigație a ONU asupra situației din Yemen sugerează că au fost comise crime de război în conflictul care durează de trei ani în această țară, relatează AFP.
Un raport făcut public, ieri, arată că oficiali guvernamentali din Yemen și coaliția condusă de Arabia Saudită ar fi comis fapte ce ar putea fi echivalate cu crime internaționale.
"Sunt puține dovezi privind încercări ale părților implicate în conflict de a reduce la minimum numărul victimelor civile", a precizat, citat într-un comunicat de presă, Kamel Jendoubi, președintele Grupului de Experți Eminenți Internaționali și Regionali din Yemen.
ONU estimează că, din martie 2015 și până în august 2018, 6.660 de civili au fost uciși și 10.563 răniți în lupta pentru putere între guvernul susținut de Arabia Saudită și rebelii houthi.
Rebelii houthi, aliați cu Iranul, au preluat controlul asupra capitalei Sanaa și a altor părți din țară spre sfârșitul lui 2014.
Conflictul s-a intensificat când Arabia Saudită și alți aliați suniți au început în 2015 să oprească avansul grupului șiit spre Aden, orașul unde se află sediul temporar al guvernului. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei