Joe Biden se declară dezamăgit de absenţa lui Xi Jinping de la Summitul G20

de Sorin MIHALACHE Luni, 04 Septembrie 2023 178
Preşedintele american Joe Biden s-a declarat dezamăgit de absenţa liderului chinez, Xi Jinping, la summitul G20 care va avea loc în India săptămâna aceasta, asigurând că va avea totuşi ocazia să îl întâlnească, transmite agenţia AFP.
Întrebat despre absenţa lui Xi Jinping de la summitul din New Delhi, preşedintele Joe Biden le-a răspuns reporterilor: „Sunt dezamăgit, dar voi putea să îl văd”, fără a oferi mai multe detalii.
În ultimele luni, Statele Unite şi China au reluat dialogul printr-o succesiune de vizite la Beijing ale unor înalţi oficiali, printre care şeful diplomaţiei americane Antony Blinken. Relaţiile bilaterale rămân însă tensionate, disputele comerciale, expansiunea chineză în Marea Chinei de Sud şi problema insulei democratice autonome Taiwan continuând să reprezinte aspecte sensibile în relaţia bilaterală.
Săptămâna trecută, un înalt oficial al Uniunii Europe a declarat că preşedintele Xi Jinping nu va participa la G20 şi va fi reprezentat de premierul Li Qiang.
Preşedintele chinez şi prim-ministrul indian Narendra Modi au avut o întâlnire faţă în faţă rară la summitul BRICS din Africa de Sud, de luna trecută, dar tensiunile rămân ridicate între cei doi giganţi asiatici.
XXX
Preşedintele Nigeriei, Bola Tinubu, a dispus rechemarea de la post a tuturor ambasadorilor acestei ţări, în urma unei analiza asupra activităţii misiunilor diplomatice nigeriene.
Decizia preşedintelui Tinubu îi priveşte atât pe ambasadorii diplomaţi de carieră, cât şi pe cei numiţi politic, cu excepţia reprezentanţilor permanenţi pe lângă ONU la Geneva şi New York, având în vedere apropiata Adunarea Generală a ONU, care se va desfăşura în a doua jumătate a lunii septembrie.
Pe de altă parte, Nigeria examinează dacă va solicita să devină stat membru al grupului G20, care reuneşte cele mai mari economii ale lumii, o decizie în acest sens urmând să fie luată în urma unei analize asupra riscurilor şi beneficiilor, a declarat un purtător de cuvânt al preşedintelui Tinubu.
Preşedintele Nigeriei va participa la summitul G20 din India, la invitaţia premierului indian Narendra Modi.
Africa de Sud este în prezent singurul stat african membru al G20. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei