Kremlin: De azi, Crimeea intră în componența Federației Ruse

de Cuget Liber Marţi, 18 Martie 2014 75
Crimeea intră în componența Federației Ruse începând de marți, 18 martie, se arată în acordul semnat anterior de președintele rus Vladimir Putin și conducerea peninsulei, după cum transmite ITAR-TASS.

''Crimeea este considerată atașată la Federația Rusă începând din data semnării acordului'', precizează textul semnat. ''Începând cu data primirii în Federația Rusă a Republicii Crimeea, în componența Federației Ruse se formează noi subiecți — Republica Crimeea și orașul de importanță federală Sevastopol'', mai indică textul amintit.

Până la 1 ianuarie 2015 va fi o perioadă de tranziție pentru reglementarea problemelor de integrare a Crimeii în sistemul economic, financiar și judiciar al Rusiei, mai informează ITAR-TASS.

Chiar dacă acordul semnat a intrat în vigoare imediat, parlamentarii ruși urmează să ratifice o lege ce include în Federația Rusă cei doi noi subiecți — Crimeea și orașul Sevastopol care are un statut special. Ratificarea legii în cauză va fi doar o simplă formalitate, scrie Agerpres.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei