Kremlinul apreciază politica independentă a Ungariei, înaintea vizitei premierului Orban la Moscova

de Cuget Liber Marţi, 01 Februarie 2022 85
Kremlinul a lăudat, luni, modul independent în care îşi alege partenerii premierul ungar Viktor Orban, care efectuează o vizită oficială la Moscova, relatează agenţia EFE, consultată de Agerpres.
„Noi apreciem abordarea independentă a Ungariei în urmărirea propriilor interese şi alegerea partenerilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Acesta a subliniat că, „în pofida tendinţelor negative legate de coronavirus”, Rusia şi Ungaria continuă să-şi dezvolte cooperarea economică şi politică bilaterală.
„Este o vizită foarte importantă. Avem relaţii foarte dezvoltate cu Ungaria”, a mai menţionat Peskov, precizând că, în cursul acestei vizite a premierului ungar, vor fi abordate atât proiecte economice, cât şi chestiuni internaţionale, inclusiv „problemele cele mai acute ale agendei”, o aluzie la Ucraina.
Viktor Orban, căruia opoziţia care s-a unit împotriva lui la alegerile ce vor avea loc pe 3 aprilie, i-a cerut să-şi anuleze vizita la Moscova, a promis că înaintea deplasării în Rusia se va consulta cu aliaţii din UE şi NATO.
Delegaţia Parlamentului European care urmează să efectueze o vizită în Ucraina i-a cerut de asemenea să nu rupă unitatea europeană la întâlnirea cu preşedintele Vladimir Putin. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei