Lucian Romașcanu: Vineri va trebui să se ia decizia finală privind alegerile prezidențiale

de Carmen MOCANU Miercuri, 26 Iunie 2024 241
Guvernul va trebui să ia decizia finală privind data alegerilor prezidenţiale - 15 sau 29 septembrie, primul tur, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu.
"Rămâne ca, în cursul acestei săptămâni, domnul Predoiu, care în acest moment, ca ministru de Interne, are două hotărâri pe masă, cea cu 15 septembrie şi cea cu 29 septembrie ca datele primelor tururi, să decidă, fiind un ministru PNL, împreună cu Partidul Naţional Liberal, care din aceste două date le sunt convenabile, noi făcând această concesie către Partidul Naţional Liberal, fiind în măsură să acceptăm chiar şi data de 29 septembrie dacă domnul Predoiu va iniţia o hotărâre de Guvern în acest sens", a precizat el.
Stabilirea datei alegerilor pentru preşedintele României în septembrie este "o decizie a unor oameni responsabili care conduc cele mai mari două partide din România, o decizie votată în forurile de conducere ale partidelor, (...) o decizie asumată", a arătat Romaşcanu, amintind că acest calendar a fost stabilit în primăvară.
"Decizia este la ministrul de Interne", a subliniat purtătorul de cuvânt al PSD.
El a apreciat că scenariul cel mai probabil este ca, la finalul acestei săptămâni, să fie luată o decizie privind stabilirea datei alegerilor.
"Dacă şedinţa de Guvern va fi vineri, sigur că vineri va trebui să fie luată această decizie asumată de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu", a punctat Lucian Romaşcanu. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei