Drumuri Județene Constanța, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța, desfășoară, în această perioadă, lucrări de întreținere și modernizare pe mai multe drumuri din localitățile Dumbrăveni și Furnica, pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație.
- Publicitate -
În Dumbrăveni, echipele intervin pe aproximativ cinci kilometri de drumuri pietruite. Lucrările constau în scarificarea și reprofilarea carosabilului, cilindrare și completarea cu un nou strat de piatră.
Ulterior, va fi așternut un strat de închidere din material frezat reciclat, după care suprafața va fi cilindrată din nou.
Potrivit reprezentanților Drumuri Județene Constanța, lucrările au început în urmă cu două săptămâni și urmează să fie finalizate până la sfârșitul acestei săptămâni.
Intervențiile vor continua și în localitatea Furnica, unde vor fi reabilitați aproximativ 1,5 kilometri de drumuri. Lucrările sunt programate să înceapă în această săptămână și ar urma să fie încheiate săptămâna viitoare.
„Pe mai multe drumuri interioare sunt efectuate lucrări, Drumuri Județene Constanța venind astfel în sprijinul comunităților locale", au transmis reprezentanții instituției.