Lumea jazzului, ÎNDOLIATĂ!

de Cuget Liber Vineri, 14 Decembrie 2018 190
Cântăreața americană de jazz Nancy Wilson, câștigătoare a trei premii Grammy, a murit joi în reședința sa din California la vârsta de 81 de ani, a anunțat agentul ei de presă, citat de Reuters.
Interpreta unor piese melodioase și dramatice din anii '60, Nancy Wilson, considerată o cântăreață de jazz pe parcursul întregii sale cariere, în pofida faptului că putea să abordeze foarte multe alte genuri muzicale, obișnuia să spună că era "o stilistă a cântecului".
"A fost una dintre acele rare vocaliste care pot să cânte orice. Jazz, blues, pop și chiar funk. Și chiar a cântat toate aceste stiluri", a declarat agentul ei de presă, Devra Hall Levy.
Piesa "How Glad I Am" i-a adus un premiu Grammy în 1965 la categoria "cea mai bună interpretare R&B". A câștigat apoi două premii Grammy în categorii dedicate muzicii jazz și a lansat peste 70 de albume.
În 2004 a primit un premiu pentru întreaga carieră - Jazz Masters Fellowship - din partea National Endowment for the Arts.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei