Șeful statului francez, Emmanuel Macron, a salutat, ieri, decizia președintelui algerian Abdelaziz Bouteflika de a nu mai candida pentru un al cincilea mandat și a făcut apel la "o tranziție într-un termen rezonabil", relatează AFP.
"Salut decizia președintelui Bouteflika. Înseamnă o nouă pagină din istoria algeriană", a declarat șeful statului francez într-o conferință de presă cu omologul său din Djibouti, Ismail Omar Guelleh.
"Salut demnitatea cu care populația, în special tineretul algerian, a știut să-și exprime speranțele, dorința de schimbare, precum și profesionalismul forțelor de securitate", a adăugat Macron.
Președintele algerian, confruntat de peste două săptămâni cu o contestare inedită în cei 20 de ani de când se află la putere, a anunțat, luni, că renunță să mai candideze pentru un al cincilea mandat și că amână alegerile prezidențiale prevăzute pentru 18 aprilie.