Macron va discuta cu Trump și Erdogan înainte de summitul NATO

de Cuget Liber Sâmbătă, 30 Noiembrie 2019 184
Președintele francez Emmanuel Macron va avea o întrevedere cu omologul său american Donald Trump și se va întâlni cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în compania cancelarului german Angela Merkel și a premierului britanic Boris Johnson, marți la Londra, înaintea summitului NATO, a transmis Palatul Elysee, potrivit AFP. 

La scurt timp după sosirea în Marea Britanie, președinții francez și american vor avea o întrevedere bilaterală la Winfield House, reședința ambasadorului SUA la Londra. 

Ulterior, Macron va participa la o reuniune de coordonare cu prim-ministrul britanic și cancelarul german alături de președintele turc la 10 Downing Street, reședința lui Boris Johnson. 

Șeful statului francez a anunțat această reuniune încă de la 18 octombrie, ca urmare a lansării ofensivei turce în nord-estul Siriei contra forțelor kurde. 

"Este important să ne putem reuni și coordona, în special pentru a vedea cum putem aduce Turcia la poziții mai rezonabile", a declarat el atunci. 

Liderii celor 29 de țări membre ale NATO se vor regăsi, marți seară, la Buckingham Palace, pentru o recepție dată de regina Elisabeta a II-a înaintea summitului NATO, organizat în nordul Londrei. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei