Mii de euro pentru cei care vor să se mute la sate, în Italia

de Madalina PETRESCU Duminică, 18 Iulie 2021 213
Autoritățile din regiunea italiană Calabria vor să ofere până la 28.000 de euro pe o perioadă de maximum trei ani persoanelor care doresc să se mute în sate cu până la 2.000 de locuitori, în speranța că acest lucru va reduce declinul demografic și îmbătrânirea populației din aceste localități, relatează CNN. Satele pitorești se află fie lângă mare, fie aproape de munte sau și una, și alta. Sună idilic, dar nu sunt bani gratis. Pentru a obține fondurile, noii rezidenți trebuie să se angajeze să pornească o mică afacere, fie de la zero, fie prin preluarea ofertelor în domeniile căutate de municipalitate. În plus, solicitanții trebuie să își stabilească rezidența acolo și să aibă cel mult 40 de ani. De asemenea, trebuie să fie pregătiți să se mute în Calabria în termen de 90 de zile după ce le-a fost aprobată cererea. Autoritățile locale speră că oferta va atrage tineri proactivi și dornici de muncă. 

„Venitul lunar ar putea fi cuprins între 800 și 1.000 de euro timp de 2-3 ani. O altă variantă ar fi o singură tranșă de finanțare pentru a sprijini lansarea unei noi activități comerciale, fie că este vorba de o pensiune, un restaurant, bar, fermă sau magazin”, a spus Gianluca Gallo, consilier regional. Denumit „venit de rezidență activă”, proiectul are ca scop și să crească atracția Calabriei ca loc pentru „muncă din sud”. „Versiunea din sudul Italiei pentru muncă la distanță,” a explicat Gianpietro Coppola, primarul din Altomonte, localitate care participă la acest proiect. El a adăugat că este o abordare mai bine direcționată pentru revitalizarea comunităților mici decât vânzarea caselor cu un euro, un alt proiect de repopulare a localităților îmbătrânite din Italia.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei