Oferta bogată a preparatelor din pește, atrage la 23 August, zeci de mii de turiști

de Cuget Liber Marţi, 08 Iulie 2008 492
Comuna 23 August, ce include și zonele Dulcești și Moșneni, ocupă aproximativ 3% din suprafața județului Constanța, fiind o localitate reprezentativă a acestuia. Datorită unor proiecte imobiliare ce se vor desfășura în colaborare cu afaceriști din Austria, teritoriul se va dezvolta, simțitor, în perioada imediat următoare. La nivelul întregii zone, capacitatea totală de cazare se ridică la peste 5000 de locuri. Particularii și-au pregătit și modernizat spațiile pe care le vor pune la dispoziție turiștilor români și străini. Chiar dacă vara abia a început, la 23 August și-au făcut apariția primii vizitatori de pe alte meleaguri. Mai trebuie spus că autoritățile nu vor taxa cazarea la particulari, dimpotrivă, localnicii fiind încurajați să realizeze surse suplimentare de venit, mai ales că, în extrasezon, banii se câștigă greu. Una dintre atracțiile zonei o reprezintă cherhanaua de la intrarea în localitate, unde turiștii vin în număr foarte mare să savureze meniuri diversificate de preparate din pește. De asemenea, marea majoritate a vizitatorilor din țară, dar nu numai, preferă să-și petreacă vacanțele la 23 August datorită liniștii zonei. Astfel, turiștii nu mai trebuie să suporte zgomotul produs de traficul infernal ori să asculte manelele difuzate la maximum, așa cum se întâmplă în stațiuni. Edilul-șef Mugurel Mitrana spune că primul val semnificativ de turiști se va face simțit spre jumătatea acestei luni. Austriecii vor construi cartiere rezidențiale și o bază de tratament Este vorba despre un amplu program de investiții ce va fi pus în practică de către o firmă austriacă. Întreprinzătorii au pus ochii pe localitatea 23 August, deoarece au sesizat potențialul turistic și economic al acesteia. Tocmai de aceea, nu au stat prea mult pe gânduri, ci și-au exprimat intenția de a ridica un complex rezidențial, format din trei hoteluri cu câte 10 etaje, ce se va întinde pe o suprafață de 14 hectare. Acesta va include și o bază de tratament balnear, ce va fi dotată la standarde europene. În plus, pe o suprafață de alte 3 hectare se vor înălța locuințe exclusiv pentru afaceriștii austrieci. În același timp, o firmă din București va derula, tot în zonă, un alt proiect de construcții a 1000 de apartamente, marea majoritate cu destinația de locuințe de vacanță. Nu în ultimul rând, două societăți din Anglia se vor instala, curând, tot la 23 August, pentru a realiza mai multe proiecte imobiliare. Aceștia au rezervat, deja, o suprafață de 8 hectare de teren, situat pe malul mării, locație ce garantează succesul construcțiilor care vor apărea în zonă. Diana Oprea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei