"Părintele talibanilor" a fost ucis. Persoane necunoscute l-au asasinat

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018 178
Mollahul pakistanez Sami ul-Haq, cunoscut pentru legăturile sale cu talibanii afgani, a fost asasinat vineri de către persoane necunoscute, au indicat familia sa și surse oficiale, relatează AFP, citată de realitatea.net

Influentul mollah octogenar, care era supranumit ''părintele talibanilor'', locuia în orașul Rawalpindi (centru). El conducea de mult timp școala coranică din Dar-ul-uloom Haqqania, în vestul Pakistanului, care îi primise anterior în rândurile sale pe fostul șef al talibanilor afgani, Mollahul Omar, și pe fostul lider al rețelei Haqqani, Jalaluddin Haqqani.
''Atacatori necunoscuți l-au ucis pe Maulama Sami ul Haq la domiciliul său'', a declarat Umar Jahangir, un înalt responsabil al guvernului pentru media de stat pakistaneze.
Moartea mollahului a fost confirmată la canalul GEO TV de către fiul său, Hamid Ul-Haq, potrivit căruia atacatorii au înjunghiat mai întâi victima, după care au deschis focul asupra sa. Partidul său a confirmat, de asemenea, moartea mollahului.
Sami ul-Haq făcea parte dintre negociatori la convorbirile de pace dintre mișcarea talibană pakistaneză (TTP) și autoritățile pakistaneze în 2014, care au dus la un armistițiu înainte de a eșua.
Starea de sănătate a mollahului se deteriorase în ultimii ani și fusese supus recent unei intervenții pe cord, potrivit Agerpres.
El a fost ales de două ori senator. Partidul său, JUI-S, este un aliat al formațiunii Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), a lui Imran Khan, în prezent la putere în țară.
Asasinarea mollahului intervine în timp ce Pakistanul este de mai multe zile în parte paralizat din cauza manifestațiilor islamiștilor radicali care protestează față de achitarea de către Curtea Supremă a creștinei Asia Bibi, condamnată la moarte în 2010 pentru blasfemie.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei