Pictorul Sam Gilliam a murit la vârsta de 88 de ani

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 29 Iunie 2022 52
Pictorul abstract afro-american Sam Gilliam, cunoscut pentru tablourile sale pline de culoare, eliberate din rama în care sunt de obicei ataşate, a decedat sâmbătă la vârsta de 88 de ani, au anunţat luni două galerii care au colaborat cu artistul, informează AFP.
Pictorul, născut în 1933 în statul Mississippi, primul artist afro-american care a reprezentat Statele Unite la Bienala de la Veneţia, în 1972, a decedat la domiciliul său din Washington în urma unei insuficienţe renale, potrivit cotidianului The New York Times.
„Sam Gilliam a fost unul dintre giganţii modernismului”, a declarat Arne Glimcher, fondatorul galeriei Pace, citat într-un comunicat.
„Sam întruchipa un spirit vital de libertate, obţinut prin curaj, ferocitate, sensibilitate şi poezie”, a adăugat David Kordansky, reprezentant al galeriei cu acelaşi nume.
La sfârşitul anilor 1960, Sam Gilliam, care începuse deja să picteze forme colorate pe pânze pliate, pe care le prindea apoi într-un cadru, a realizat una dintre cele mai emblematice serii ale sale, „Drapes”, eliberând complet pânza din ramă pentru a o lăsa să atârne liber din tavan sau pe pereţi.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei