Premiul Nobel pentru pace i-a fost înmânat, ieri, președintelui Barack Obama

de Cuget Liber Vineri, 11 Decembrie 2009 1198
Președintele american Barack Obama a primit, ieri, la Oslo, premiul Nobel pentru pace, la doar câteva zile după ce a decis intensificarea efortului de război în Afganistan, relatează CNN. Comitetul Nobel a surprins întreaga lume - chiar și pe președintele american - la 9 octombrie, când a anunțat, la mai puțin de nouă luni de la instalarea lui Obama la Casa Albă, că îi acordă liderului SUA premiul "pentru eforturile sale extraordinare în vederea consolidării diplomației internaționale și cooperării între popoare". Dalai Lama, laureat al premiului Nobel pentru pace în urmă cu 20 de ani, a declarat pentru Sky News că, din punctul său de vedere, decizia de a-i acorda președintelui american această distincție este puțin cam prematură. Ceremonia de la Primăria din Oslo a avut loc la nouă zile după ce Casa Albă a decis intensificarea operațiunilor militare în Afganistan, prin trimiterea a 30.000 de soldați suplimentari. "Nu am nicio îndoială că există alți candidați care erau probabil mai merituoși", a declarat Obama într-o conferință de presă comună cu premierul norvegian Jens Stoltenberg, cu puțin timp înainte de a primi prestigioasa distincție. Doi americani din trei apreciază că Obama nu merita premiul Nobel pentru pace, potrivit unui sondaj dat publicității în cursul acestei săptămâni. Înainte de a-i înmâna premiul, președintele comitetului Nobel, Thorbjoern Jagland, a încercat să pună capăt criticilor potrivit cărora acordarea premiului este prematură. "Numeroși sunt cei care spun că premiul a venit prea devreme", a spus Jagland. "Dar istoria este plină de ocazii pierdute. Acum am avut ocazia să susținem ideile președintelui Obama", a adăugat el, precizând că premiul "este un apel la acțiune pentru întreaga lume". Președintele american Barack Obama a declarat ieri, la Oslo, că acceptă premiul Nobel pentru pace "cu profundă recunoștință și o mare modestie", relatează CNN.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei