Preşedintele Poloniei a promulgat legea controversată pentru comisia privind influenţa rusă

de Sorin MIHALACHE Joi, 03 August 2023 230
Preşedintele polonez Andrzej Duda a semnat o lege controversată pentru înfiinţarea unei comisii speciale privind influenţa rusă, criticată de Washington şi Bruxelles şi suspectată că vizează opoziţia, informează agenţia AFP.
Legea a fost modificată faţă de versiunea originală adoptată la sfârşitul lunii mai de majoritatea populistă naţionalistă. Noul text elimină sancţiunea iniţială de a le refuza accesul la funcţii publice timp de zece ani persoanelor care, potrivit comisiei, erau „sub influenţa Rusiei”.
Această măsură a fost înlocuită cu o posibilă constatare că o persoană „acţionează sub influenţa Rusiei” şi că „nu garantează exercitarea corespunzătoare a activităţilor de interes public”.
De asemenea, cei nouă membri ai organismului excepţional din afara sistemului juridic în vigoare nu vor fi aleşi dintre deputaţi sau senatori, contrar formulei iniţiale. O contestare a deciziei comisiei va fi acum posibilă la o curte de apel.
Noul text a fost adoptat în ciuda veto-ului camerei superioare a parlamentului, controlată de opoziţia de centru. Senatul polonez, precum şi Comisia de la Veneţia, un organism consultativ al Consiliului Europei compus din experţi independenţi în drept constituţional, au acuzat propunerea de o serie de încălcări ale principiilor constituţionale.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei