Prim-ministrul grec: "Locul Serbiei este în Uniunea Europeană"

de Cuget Liber Vineri, 13 Decembrie 2019 372
Grecia susține Serbia pe drumul său de aderare la Uniunea Europeană, a declarat, miercuri, prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, la Atena, după o întâlnire cu președintele sârb Aleksandar Vucic, relatează DPA. 

"Locul Serbiei este în Europa. Procesul de aderare trebuie încheiat", a declarat el în cadrul unei conferințe de presă comune. 
Aleksandar Vucic a salutat prietenia tradițională între cele două țări creștin-ortodoxe. "Sper că vom fi în curând împreună în Uniunea Europeană", a spus el. 

UE a lansat negocierile de aderare cu Serbia în 2013, dar până în prezent nu se întrevede o posibilă dată pentru aderare. Termenul cel mai recent menționat este 2025. 

Președintele sârb Aleksandar Vucic și premierul grec Kyriakos Mitsotakis au semnat, miercuri, o declarație comună privind stabilirea unui parteneriat strategic între Serbia și Grecia. Potrivit președintelui sârb, declarația prevede, printre altele, cooperare economică, precum și în domeniile securității, științei și educației. 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei