Primul caz de infectare cu virusul Ebola, diagnosticat în SUA

de Cuget Liber Joi, 02 Octombrie 2014 2185
Primul caz de infectare cu virusul Ebola a fost diagnosticat în Statele Unite, pacientul fiind spitalizat în Texas, potrivit celor anunțate de către un purtător de cuvânt al Centrului pentru controlul și prevenirea bolilor. Spitalul nu a dezvăluit identitatea pacientului și vârsta acestuia, și nici locul de unde ar fi putut contracta virusul, însă se știe faptul că la întoarcerea în țară, pe 20 septembrie, nu prezenta niciun simptom.
"Cred că este vorba de primul caz diagnosticat în afara Africii", a afirmat Tom Frieden, directorul CDC, în cursul unei conferințe de presă, informează Mediafax.
Potrivit acestuia, bolnavul este un bărbat, care a călătorit în Liberia și este, în prezent, spitalizat la Health Presbyterian Hospital de la Dallas, în Texas (sud). Pe de altă parte, Tom Frieden a declarat că autoritățile federale sanitare sunt sigure că vor putea împiedica propagarea virusului Ebola, în Statele Unite.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei