Primul român căruia i s-a montat brățara electronică a încercat să distrugă dispozitivul și să se apropie de iubita sa

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Joi, 06 Octombrie 2022 596
Primul român căruia i s-a montat brățara electronică a încercat să distrugă dispozitivul și să se apropie de victima sa, deși exista un ordin de restricție. Acum, individul a fost reținut pentru distrugere și Ordinului de Protecție Provizoriu, potrivit Gândul

Brațara nu l-a speriat câtuși de puțin de bărbatul care și-a lovit iubita cu palmele și cu pumnii, doar pentru că i-a spus că a băut prea mult. Așa că, la nici o săptămână după ce i-a fost montată a încercat să și-o scoată de la picior.
„Joi dimineață, în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Secției 19 Politie au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 5 al Capitalei, s-a semnalat o alertă privind distrugerea unei brățări de monitorizare, de către un bărbat”, a transmis Poliția București.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul, căruia i-a fost montată brățara de monitorizare la începutul acestei luni, de către polițiști din cadrul Secției 17, ar fi folosit un obiect tăietor-înțepător pentru a tăia dispozitivul de localizare, însă nu a reușit.
Acum, individul a fost reținut pentru încălcarea Ordinului de Protecție Provizoriu și distrugere, iar oamenii legii continuă cercetările.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei