Proiectul de lege asupra căsătoriei între persoane de acelaşi sex, depus la Parlamentul elen

de Sorin MIHALACHE Duminică, 04 Februarie 2024 66
Proiectul de lege care autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex, care a suscitat o dezbatere aprinsă în Grecia, a fost depus la Parlament, unde va fi supus în cel mult 15 zile votului deputaţilor, a anunţat Parlamentul acestei ţări, informează agenţia AFP.
Intitulat „Egalitate la mariaj civil”, proiectul prevede amendarea articolelor din legislaţia familiei cu privire la căsătorie din Codul Civil şi trebuie dezbătut în comisii parlamentare, înainte de un vot prevăzut să aibă loc probabil pe 14-15 februarie în legislativ.
„Obiectivul proiectului este de a asigura principiul de egalitate, extinzând posibilitatea de căsătorie pentru persoanele de acelaşi sex şi de a întări protecţia împotriva discriminării, în cadrul strategiei naţionale pentru egalitate a persoanelor LGBT”, informează agenţia de presă elenă Ana, citând raportul de prezentare.
Biserica Ortodoxă a Greciei, care nu este separată de stat şi are o mare influenţă în societatea elenă, s-a declarat „total contra” acestui text care deschide, de asemenea, calea spre dreptul de adopţie pentru cuplurile homosexuale.
Grecia a legalizat pactul civil pentru cuplurile homosexuale în 2015, însă pentru cuplurile homosexuale care au copii doar părintele biologic are drepturi asupra acestor copii. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei