Putin, Rohani și Erdogan se vor întâlni pentru discuții privind Siria

de Cuget Liber Vineri, 09 Martie 2018 106
Președintele rus Vladimir Putin, șeful statului iranian Hassan Rohani și omologul lor turc Recep Tayyip Erdogan se vor întâlni pentru discuții privind Siria în luna aprilie, a anunțat, ieri, Kremlinul, relatează agenția rusă de presă TASS, preluată de Reuters.
Rusia, Turcia și Iranul cooperează strâns cu Siria și este foarte probabil ca situația din această țară să fie unul dintre principalele subiecte de discuție ale reuniunii, precizează sursa citată.
Declanșat în martie 2011 în urma reprimării manifestațiilor pașnice contra guvernului de la Damasc, conflictul din Siria a devenit tot mai complex, odată cu implicarea unor țări străine și grupări jihadiste, pe un teritoriu din ce în ce mai fragmentat. Războiul s-a soldat cu peste 340.000 de morți și milioane de persoane strămutate și refugiați.
Teheranul este principalul aliat al regimului sirian, alături de Moscova, și trimite la fața locului consilieri militari, precum și voluntari iranieni, afgani, dar și pakistanezi și irakieni pentru a lupta alături de armata siriană împotriva grupărilor jihadiste și rebelilor.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei