Iniţiativa „prosperitate comună” promovată de Partidul Comunist Chinez a trimis o undă de şoc în întreaga economie, declanşând vânzări masive de acţiuni pe bursă şi donaţii caritabile semnificative din partea miliardarilor chinezi. Marile grupuri chineze acţionează după motto-ul „dacă-i ordin, cu plăcere”.
- Publicitate -
Cel mai recent exemplu vine de la Alibaba, gigantul chinez al comerţului electronic, fondat de miliardarul Jack Ma. Grupul Alibaba a anunțat că va crea un fond de peste 15 miliarde de dolari prin care va desfășura acțiuni sociale până în 2025. Este ultimul nume adăugat pe o listă lungă de giganți tehnologici care s-au grăbit să doneze, după ce preşedintele chinez Xi Jinping a reproșat antreprenorilor îmbogățiți că nu fac „redistribuirea averii” și nu dau înapoi societății.
Modul în care s-au generat aceste donații arată însă că nu este filantropie, ci frică de repercusiuni din partea autorităților. Fondurile promise de Alibaba vor merge în subvenţii pentru IMM-uri şi pentru asigurarea muncitorilor din noua economie, cum ar fi șoferii de pe platformele de ridesharing sau curierii.