Lacurile sărate din valea incaşilor, atractive pentru turişti

de Cuget Liber Duminică, 05 Septembrie 2021 270
Un canion peruvian aflat în valea sacră a incașilor din Peru, la mare altitudine și cu acces anevoios, este plin cu bazine de forme geometrice neregulate, cu apă sărată. Sarea este extrasă de aici încă de pe vremea imperiului incaș.
Salinele se află în apropiere de micul oraș Maras, la 40 de kilometri de Cusco. Sunt între 3.000 și 5.000 de lacuri sărate, aflate în proprietatea unor familii din zonă, unele dintre ele fiind neutilizate. Aceste lacuri pline de sare, dispuse ca niște trepte inegale, oferă o priveliște spectaculoasă, devenind unul din principalele atracţii turistice din Peru.
Încă de pe vremea incașilor sarea a fost obținută prin evaporarea apei sărate venită printr-un curent subteran care este direcționat de o rețea de canale ce trece pe sub vechile lacuri. Cele mai multe lacuri au aproximativ patru metri pătrați și adâncimea de 30 de centimetri. Altitudinea acestor lacuri terasate scade ușor, astfel încât apa trece prin fiecare dintre ele. Când apa începe să se evapore sub acțiunea căldurii solare și sarea formează cristale pe pereții bazinului, proprietarul oprește trecerea apei, astfel încât cea existentă să se evapore complet, după care sarea se ia în forma în care se afla, se ambalează și se vinde. După extragere, apa sărată este lăsată din nou să curgă în bazin.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei