Regina Marii Britanii și-a anulat tradiţionalul Crăciun la Sandringham

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 21 Decembrie 2021 222
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a anulat tradiţionala şedere la Sandringham, în estul Angliei, pentru Crăciun, pe care în acest an îl va sărbători la Castelul Windsor, în apropiere de Londra, au relatat luni media britanice.
Suverana în vârstă de 95 de ani a luat această decizie personală după o analiză atentă, a explicat agenţiei britanice de presă PA o sursă apropiată de monarhie, pentru care această alegere reflectă o abordare prudentă.
„Membrii familiei (regale) vor veni la Windsor pe perioada Crăciunului”, a mai spus sursa, potrivit căreia vor fi urmate precauţiile rezonabile şi toate directivele corespunzătoare, scrie AFP.
Regina, pe care medicii au sfătuit-o în octombrie să se odihnească după o noapte petrecută la spital, şi membrii apropiaţi ai familiei regale petrec în mod tradiţional Crăciunul la Sandringham, unde merg la biserică în ziua de Crăciun. Regina a renunţat deja, ca măsură de precauţie, să organizeze tradiţionala sa reuniune de familie care trebuia să aducă împreună circa 50 de persoane marţi la Castelul Windsor, acum reşedinţa sa principală, pentru prima dată de la moartea soţului său Philip în aprilie.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei