Ucraina va trebui să facă plăți în avans pentru livrările de gaze, începând din iunie, din cauza datoriilor acumulate de Kiev, anunță ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, citat de AFP.
"Rusia este pe cale să treacă la regimul de preplată pentru gazul furnizat Ucrainei", a declarat Novak.
În urmă cu o săptămână, Novak avertiza că Rusia ar putea reduce livrările de gaze destinate Ucrainei dacă Administrația de la Kiev nu va face plăți în avans pentru luna iunie. "Până pe 31 mai, vor putea plăti în avans. Dacă factura pentru luna iunie nu va fi plătită până pe 31 mai, Gazprom va avea dreptul de a reduce livrările de gaze destinate Ucrainei", a spus Novak după întrevederea pe care a avut-o cu ministrul ucrainean al Energiei, Iuri Prodan, și cu Gunther Oettinger, comisarul UE pentru Energie, transmite Mediafax.ro.
- Publicitate -