Rusia vrea reduceri multilaterale ale arsenalelor nucleare din lume

de Cuget Liber Miercuri, 29 Mai 2013 69
Rusia nu este dispusă să negocieze noi reduceri bilaterale nucleare cu Statele Unite ale Americii decât după ce și alte puteri nucleare se vor alătura procesului, a afirmat ministrul adjunct rus de externe, Serghei Riabkov. 
"Nu putem negocia la nesfârșit cu Statele Unite ale Americii reducerea și limitarea armelor nucleare, în timp ce alte țări își consolidează capacitățile nucleare și balistice", a declarat Riabkov pentru postul de radio Vocea Rusiei. "A face din dezarmarea nucleară un proces multilateral devine o prioritate", a explicat el.
Riabkov a adăugat că Federația Rusă nu a exclus niciodată o discuție legată de o dezarmare nucleară totală - "nuclear zero" -, dar acesta nu ar trebui să fie scopul absolut, "în caz contrar riscând să ne subminăm însăși structura securității noastre naționale".
Noul Tratat pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice (START), semnat de Rusia și SUA în 2010, limitează numărul de focoase nucleare desfășurate de fiecare parte la 1.550 și numărul de vectori - inclusiv rachete balistice intercontinentale, rachete balistice lansate de submarine și bombardiere cu capacitate nucleară - la 700. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei