Secretarul general al ONU face apel la oprirea imediată a luptelor în Nagorno-Karabah

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 20 Septembrie 2023 115
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat un apel la o încetare imediată a luptelor în Nagorno-Karabah, unde Azerbaidjanul a lansat, marţi, o nouă ofensivă, care s-a soldat deja cu 29 de morţi, stârnind îngrijorarea comunităţii internaţionale, relatează agenţia AFP.
La trei ani după un război care a dus la un eşec militar al Armeniei, reluarea conflictului a reapărut pe agenda Adunării Generale a Naţiunilor Unite, Franţa cerând o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate pentru a lua act de ofensiva „ilegală şi nejustificată” dusă de Baku în Nagorno-Karabah.
Această reuniune ar putea avea loc în zilele următoare, au indicat două surse diplomatice, care au dat ca probabilă ziua de joi, 21 septembrie.
Antonio Guterres a cerut, „în termenii cei mai fermi, o încetare imediată a luptelor, o dezescaladare şi o respectare mai strictă a încetării focului din 2020 şi a principiilor dreptului umanitar”, potrivit unui comunicat publicat de către purtătorul său de cuvânt, Stephane Dujaric.
Preşedinţia azeră a făcut apel la trupele din Nagorno-Karabah - teritoriu secesionist din cadrul Azerbaidjanului locuit de o majoritate de etnici armeni - să depună armele, condiţie sine qua non pentru începerea negocierilor.
„Forţele armate armene ilegale trebuie să ridice steagul alb, să predea toate armele, iar regimul ilegal trebuie să fie dizolvat. În caz contrar, operaţiunile antiteroriste vor continua până la capăt”, a declarat preşedinţia azeră.
Autorităţile azere au propus ca, în caz de capitulare, negocieri cu reprezentanţi ai populaţiei armene din Karabah să aibă loc la Yevlakh, un oraş azer situat la 295 km vest de Baku.
De marţi, confruntările au făcut cel puţin 29 de morţi. Separatiştii armeni au consemnat 27 de morţi, între care doi civili, şi peste 200 de răniţi, în timp ce în jur de 7.000 de persoane din 16 localităţi au fost evacuate.
Azerbaidjanul a raportat că doi civili au murit în zonele aflate sub controlul său.
Separatiştii susţin că mai multe oraşe din Nagorno-Karabah, inclusiv capitala Stepanakert, sunt ţinta unor „tiruri intense”, care vizează şi infrastructura civilă. Confruntări au loc de-a lungul întregii linii de contact în acest teritoriu, iar azerii spun că au recurs la artilerie, rachete, drone de atac şi avioane. Circa 60 de poziţii armene au fost cucerite aici, susţine Baku.
Armenia a denunţat „o agresiune pe scară largă cu scopul epurării etnice” şi afirmă că nu dispune de trupe în Nagorno-Karabah, dând de înţeles că separatiştii sunt singuri în faţa soldaţilor azeri.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei