SI a preluat, din nou, controlul orașului Bukamal, din Siria

de Cuget Liber Luni, 13 Noiembrie 2017 156
Gruparea Stat Islamic (SI) a reușit, sâmbătă, după lupte violente, să preia, din nou, controlul asupra orașului sirian Bukamal, la granița cu Irakul și ultim bastion urban al jihadiștilor, la două zile după ce localitatea respectivă fusese cucerită de forțele proguvernamentale, transmite AFP.
Susținute de aviația rusă, forțele regimului anunțaseră, joi, cucerirea orașului Bukamal. Dar, sâmbătă, "SI a recâștigat total controlul. Forțele regimului și milițiile aliate sunt acum la unul sau doi kilometri de periferia orașului", a indicat directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Rami Abdel Rahmane.
Acest progres al jihadiștilor a survenit unei contraofensive și unor ambuscade, care au permis, vineri, SI să reocupe aproape jumătate din acest oraș strategic din estul Siriei.
Tirurile de artilerie ale forțelor pro-regim și raidurile aeriene ruse lovesc zonele controlate încă de SI în estul țării, a indicat directorul OSDO.
De partea irakiană a frontierei, forțele guvernamentale au lansat, sâmbătă, o ofensivă în cadrul căreia au recucerit mai multe sate deținute de jihadiști.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei