Situația din Fâșia Gaza: Liga Arabă se reunește de urgență, luni

de Cuget Liber Sâmbătă, 12 Iulie 2014 78
Miniștrii de externe ai Ligii Arabe se vor reuni de urgență, luni, la Cairo, pentru a discuta situația din Fâșia Gaza, din ce în ce mai gravă în contextul raidurilor israeliene care se succed ca ripostă la tirurile de rachetă lansate din enclava palestiniană, a indicat sâmbătă un diplomat al organizației regionale, citat de AFP.
Această reuniune de urgență a fost solicitată de Kuweit, țara care asigură în prezent președinția Ligii Arabe, a precizat sursa menționată.
Ofensiva israeliană asupra Fâșiei Gaza a provocat de marți moartea a peste 120 de palestinieni, potrivit Agerpres.ro.
Egiptul, un mediator obișnuit în conflictele dintre Israel și mișcarea islamistă Hamas, care controlează enclava palestiniană, are de data aceasta o poziție mai rezervată. Cairo a afirmat vineri că eforturile sale pentru a stopa violențele nu au dat rezultate și în consecință a făcut apel a comunitatea internațională să intervină.
Într-o convorbire telefonică avută joi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, președintele american Barack Obama a propus medierea SUA pentru a restabili calmul, exprimându-și teama față de o posibilă escaladare a situației.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a făcut de asemenea apel la încetarea focului, dar atât premierul Netanyahu, cât și liderul Hamas în Gaza, Ismail Haniyeh, nu par dispuși deocamdată pentru încheierea unui armistițiu.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei