Spaniolii cer ABOLIREA MONARHIEI, după abdicarea regelui Juan Carlos

de Cuget Liber Miercuri, 04 Iunie 2014 128
Abdicarea regelui Juan Carlos al Spaniei a stârnit manifestații în toată țara. Oamenii au ieșit în stradă pentru a cere abolirea monarhiei și transformarea Spaniei în republică.
Activiștii au luat cu asalt străzile Barcelonei pentru a cere instaurarea republicii. Catalanii nu mai găsesc nicio justificare monarhiei și cred că abdicarea regelui Juan Carlos este momentul potrivit pentru o schimbare majoră a formei de guvernământ.
"Sunt aici pentru a susține republica, noi tinerii am ieșit în stradă pentru a spune tuturor ce model de guvernare ne dorim. Fără niciun dubiu ne dorim o republică", spune o persoană.  Creditat pentru tranziția Spaniei la democrație, regele Juan Carlos a pierdut din popularitate în ultimii ani, iar odată cu el și monarhia. Spaniolii își doresc să decidă singuri ce cale să urmeze țara de acum înainte. Altcineva susține: "Profităm de abdicarea regelui pentru a cere organizarea unui referendum care să stabilească dacă ne mai dorim să continuăm ca o monarhie sau ne dorim o republică".
Catalonia va mai organiza un referendum anul acesta, în luna noiembrie. Regiunea spaniolă vrea să-și dobândească independența față de Spania, scrie realitatea.net.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei