SUA au aprobat vânzarea a 280 de rachete pentru Arabia Saudită

de Mircea GHIȚĂ Sâmbătă, 06 Noiembrie 2021 501
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea potenţială către Arabia Saudită a 280 de rachete aer-aer AIM-120C, un acord în valoare de până la 650 de milioane de dolari, a anunţat joi Pentagonul, relatează Reuters.
Vânzarea este prima tranzacţie militară majoră cu o ţară străină de la începutul administraţiei Biden, care a adoptat o politică de a vinde numai arme defensive aliatului din Golf.
Departamentul de Stat a aprobat vânzarea pe 26 octombrie, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei. El a adăugat că vânzarea de rachete aer-aer vine după o creştere a atacurilor transfrontaliere împotriva Arabiei Saudite de-a lungul anului trecut.
Deși Arabia Saudită este un partener important în Orientul Mijlociu, legiuitorii americani au criticat Riadul pentru implicarea sa în războiul din Yemen, un conflict considerat unul dintre cele mai mari dezastre umanitare din lume. Aceștia au refuzat să aprobe multe vânzări militare pentru regat, deoarece nu aveau asigurarea că echipamentul american nu urma să fie folosit pentru a ucide civili.
„Vânzarea este pe deplin consecventă cu promisiunea administrației de a conduce cu diplomația de a încheia conflictul din Yemen”, a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat într-o declarație de presă. „Rachetele aer-aer asigură că Arabia Saudită are mijloacele pentru a se apăra de atacurile aeriene ale rebelilor houthis susținuți de Iran”, a spus acesta.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei