Turcia și Rusia au decis să invite Statele Unite la convorbirile de pace privind criza din Siria care vor avea loc pe 23 ianuarie, în capitala kazahă, Astana, a anunțat sâmbătă ministrul de Externe turc, Mevlut Cavusoglu, citat de Reuters.
Șeful diplomației turce a reafirmat că Ankara se opune includerii în discuțiile de la Astana a grupării militante kurde YPG.
''Referitor la reuniunea de la Astana, comitetul își afirmă sprijinul pentru delegația militară și își exprimă speranța că reuniunea va consolida încetarea focului'', a declarat Înaltul comitet pentru negocieri (HCN), ce regrupează o mare parte a opoziției siriene, într-un comunicat publicat la finalul unei reuniuni desfășurate la Riad.
HCN și-a exprimat speranța că reuniunea va restabili încrederea prin aplicarea rezoluției 2254 a Consiliului de Securitate al ONU, în special a articolelor privitoare la distribuirea ajutoarelor și la eliberarea deținuților.
Negocierile de la Astana privind viitorul Siriei au fost anunțate la finalul lunii decembrie după intrarea în vigoare a unei noi încetări a focului în Siria, unde conflictul armat s-a soldat cu peste 310.000 de morți începând din 2011.