Talibanii au ordonat închiderea școlilor pentru fete, la doar câteva ore de la redeschiderea lor

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 23 Martie 2022 102
Talibanii au ordonat miercuri închiderea colegiilor şi liceelor pentru fete în Afganistan, la doar câteva ore după redeschiderea lor, a confirmat un responsabil taliban.
„Da, este adevărat”, a declarat pentru AFP, fără niciun alt comentariu, Inamullah Samangani, purtător de cuvânt al talibanilor, confirmând informaţii conform cărora fetelor li s-a cerut să se întoarcă acasă.
O echipă a AFP-TV filma miercuri dimineaţă un curs într-o clasă din Liceul Zarghona pentru fete, în capitala Kabul, când a intrat un profesor şi le-a cerut elevelor să plece acasă. Elevele, care se bucurau de revenirea la şcoală pentru prima dată de la preluarea puterii de către fundamentaliştii islamişti, în august anul trecut, şi-au închis cărţile, şi-au strâns lucrurile şi au părăsit clasa în lacrimi, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Comunitatea internaţională a făcut din dreptul la educaţie pentru toţi o condiţie esenţială în negocierile privind ajutorul şi recunoaşterea regimului talibanilor.
Ministerul Educaţiei din Afganistan anunţase marţi că toate şcolile îşi vor relua cursurile de miercuri, în contextul în care anterior numai elevelor de şcoală elementară li se permisese să revină la clase. Cu toate acestea, revenirea la cursuri a fetelor de peste 12 ani trebuia să se facă în anumite condiţii, cum ar fi separarea clădirilor şcolare, purtarea hijabului, iar predarea să fie făcută doar de femei.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei