Teheranul, pregătit pentru reluarea negocierilor cu marile puteri

de Cuget Liber Joi, 19 Decembrie 2013 276
Șeful negociatorilor iranieni în dosarul nuclear, Abbas Araghchi, a declarat, într-un interviu pentru cotidianul belgian Le Soir, că Teheranul este pregătit să reia în următoarele zile negocierile cu marile puteri, întrerupte pe 13 decembrie, la Viena.
"Reluarea negocierilor este o pro-blemă de zile", a afirmat adjunctul ministrului iranian de Externe, Abbas Araghchi.
Teheranul a suspendat negocierile cu marile puteri, denunțând decizia Statelor Unite de a introduce pe lista lor neagră companii suspectate că încalcă programul de sancțiuni împotriva Iranului. Astfel, Teheranul a apreciat că hotărârea Washingtonului încalcă spiritul acordului de la Geneva, încheiat la sfârșitul lui noiembrie.
"Decizia americană suscită o gravă preocupare și încalcă spiritul acestui acord", a insistat oficialul iranian ca răspuns la întrebările Le Soir. "Am acceptat să ne mișcăm ca dovadă de bunăvoință și bună-credință", a adăugat el.
Negocierile dintre Iran și marile puteri au început pe 9 decembrie, în capitala Austriei, și au fost întrerupte vineri. 
Taguri

Comentează știrea

nziigomnoh
9 aprilie 2014
vxmiFEJXTSm

Q5zn1y gcznwasjwozh, [url=http://ihrwnwrxuldt.com/]ihrwnwrxuldt[/url], [link=http://zfwwxvkelrav.com/]zfwwxvkelrav[/link], http://vnuhbgcassam.com/

hermes bags 2014
19 mai 2014
hermes bags 2014

hermes h belt authentic Stiri Actual : Teheranul, pregătit pentru reluarea negocierilor cu marile puteri | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes bags 2014

MBT Kipimo Shoes
7 iunie 2014
MBT Kipimo Shoes

mbt shoes malta Stiri Actual : Teheranul, pregătit pentru reluarea negocierilor cu marile puteri | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online MBT Kipimo Shoes

discount hermes
8 iunie 2014
discount hermes

hermes constance belt price 2012 Stiri Actual : Teheranul, pregătit pentru reluarea negocierilor cu marile puteri | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online discount hermes

FXtLkWAZST
30 august 2014
VktnnfrZPRCfj

zTnUwD cfvfnlmtgper, [url=http://nqkbtnuzficf.com/]nqkbtnuzficf[/url], [link=http://exmacxfrncps.com/]exmacxfrncps[/link], http://xyzpefnxxncv.com/

Pathpptd
16 septembrie 2014
rdEheURBGsNMwHqv

I will talk about what is actually absorbed in the body and also reduce the effect of ephedrine, caffeine, chitosan, Gymnenasylvestre, Garciniacambogia 50% HCA., best how many pure garcinia cambogia to take from slimgarciniacambogiaextract.com, [url=http://www.slimgarciniacambogiaextract.com/how-many-pure-garcinia-cambogia-to-take-834044]best how many pure garcinia cambogia to take from slimgarciniacambogiaextract.com[/url], =((, slimgarciniacambogiaextract.com dr oz weight loss garcinia cambogia extract, [url=http://www.slimgarciniacambogiaextract.com/dr-oz-weight-loss-garcinia-cambogia-extract]slimgarciniacambogiaextract.com dr oz weight loss garcinia cambogia extract[/url], 1051, best pure garcinia cambogia extract user reviews slimgarciniacambogiaextract.com, [url=http://www.slimgarciniacambogiaextract.com/pure-garcinia-cambogia-extract-user-reviews-508089]best pure garcinia cambogia extract user reviews slimgarciniacambogiaextract.com[/url], 04621, best how much is garcinia cambogia max on slimgarciniacambogiaextract.com, [url=http://www.slimgarciniacambogiaextract.com/how-much-is-garcinia-cambogia-max-163737]best how much is garcinia cambogia max on slimgarciniacambogiaextract.com[/url], 8]], top does dr oz back garcinia cambogia, [url=http://www.slimgarciniacambogiaextract.com/does-dr-oz-back-garcinia-cambogia-838109]top does dr oz back garcinia cambogia[/url], >:-D,

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei