Theresa May respinge contrapropunerile rivalilor săi privind Brexitul

de Cuget Liber Luni, 19 Noiembrie 2018 249
Premierul britanic Theresa May a respins, sâmbătă, contrapropunerile la proiectul său de acord negociat cu Uniunea Europeană privind Brexitul, afirmând că nu vor face să dispară problemele, relatează agenția AFP, consultată de Agerpres.
Theresa May a ajuns, miercuri, la un proiect de acord cu UE privind Brexitul, dar acesta a provocat patru demisii din guvernul său, motivate în principal de soarta specială rezervată provinciei britanice Irlanda de Nord după ieșirea din blocul comunitar, prevăzută să aibă loc pe 29 martie 2019.
Ea este în plus amenințată de un vot de neîncredere și, chiar în sânul guvernului său, un grup de cinci miniștri eurosceptici încearcă să o convingă să modifice proiectul său de acord privind Brexitul.
"Oamenii spun: «Dacă ați putea face ceva ușor diferit, să încheiați un acord de tip norvegian sau canadian», această problemă a plasei de siguranță (soluție pentru evitarea unei reveniri a frontierei terestre între Irlanda și Irlanda de Nord după Brexit) ar dispărea. Dar nu ar fi cazul. Problema ar exista în continuare", a declarat Theresa May într-un interviu publicat, sâmbătă, de Daily Mail.
Theresa May a avut un moment de răgaz, vineri, evitând un al doilea val de demisii și obținând susținerea celor doi eurofobi grei din guvernul său, ministrul Mediului, Michael Gove, și ministrul Comerțului internațional, Liam Fox. Ea a găsit și înlocuitori pentru miniștrii demisionari și l-a numit pe Stephen Barclay, avocat eurosceptic de 46 de ani, ministru pentru Brexit.
Totuși, partida este departe de a fi câștigată. Potrivit Daily Telegraph, cinci miniștri pro-Brexit, printre care Michael Gove, vor să facă presiune asupra Theresei May pentru ca ea să revină la Bruxelles și să negocieze posibilitatea ca Marea Britanie să se retragă unilateral din aranjamentul încheiat pentru Irlanda de Nord după Brexit.
Pe lângă Michael Gove, acest grup este format din ministrul pentru relația cu parlamentul, Andrea Leadsom, ministrul pentru Comerț internațional, Liam Fox, ministrul pentru Dezvoltare internațională, Penny Mordaunt, și secretarul de stat pentru Transporturi, Chris Grayling. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei