Un tren de persoane, în care se aflau circa 60 de călători, a deraiat sâmbătă după ce a lovit bena unui camion rămas pe șine, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, căpitanul Andrei Grecu, potrivit Agerpres.
- Publicitate -
În urma impactului, mecanicul locomotivei a suferit escoriații minore, însă nimeni altcineva nu a fost rănit.
''În această dimineață, în jurul orei 8,00, în comuna Căiuți, sat Căiuți, s-a produs un accident feroviar după ce trenul personal 5202 Ciceu - Focșani a lovit bena unui camion. În urma accidentului, locomotiva și unul dintre cele două vagoane au deraiat'', a precizat căpitanul Andrei Grecu.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și grupa operativă a ISU Bacău.
Traficul feroviar se desfășoară pe un sens cu restricție de viteză de 30 de kilometri pe oră.