Turcia amână toate evenimentele publice până la sfârșitul lui aprilie

de Cuget Liber Sâmbătă, 21 Martie 2020 271
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a interzis, vineri, printr-un decret, toate evenimentele științifice, culturale și artistice până la sfârșitul lui aprilie, ca măsură de limitare a epidemiei provocate de coronavirus, informează Reuters.
Decretul publicat în Monitorul Oficial se referă atât la întrunirile și activitățile în spații închise, cât și la cele în aer liber.
În Turcia s-au confirmat patru decese provocate de Covid-19, a anunțat, joi seară, ministrul Sănătății, Fahrettin Koca. Ultima victimă a epidemiei a fost o femeie în vârstă de 85 de ani, diagnosticată cu o afecțiune respiratorie extrem de contagioasă. S-au înregistrat 359 de cazuri de contaminare cu coronavirus în interval de o săptămână după primul. Conform ministrului de Interne, Suleyman Soylu, citat de Anadolu, 9.800 de persoane se află în carantină.
Koca a precizat că, la nivel național, s-au efectuat 1.981 de teste pentru coronavirus în ultimele 24 de ore, din care 186 au fost pozitive. Începând de duminica trecută, numărul de cazuri s-a dublat practic în fiecare zi.
Erdogan le-a cerut, miercuri, cetățenilor turci să rămână la domiciliu timp de cel puțin trei săptămâni. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei